Profesorul și starea sa de spirit

Mai întâi, câteva cuvinte despre titlu. În ultima vreme constat că se promovează, obsesiv, acordul de gen pentru oricare profesie, dincolo de orice logică, chiar și acolo unde rezultatul zgârie urechea și bunul simț. În titlul de mai sus, „Profesor” este numele unei profesii - un element ce reprezintă, convențional, o anumită activitate umană, nicidecum genul celui/celei care o practică. Varianta cealaltă - profesor, profesoară - personalizează omul care practică acea profesie într-un mod mai precis, așadar în acest caz varianta de gen este firească. Desigur, există și meserii sau profesii la care feminizarea forțată duce la ridicol - nu se poate spune „măcelăreasă” ca feminin pentru „măcelar” și, cu atât mai puțin, „artistă plastică” (cât de plastică?!?!) sau „colonelă”, de exemplu.

Revenind la tema postării de azi, ea nu va avea legătură directă cu traducerea, ci cu cei care și-au ales drept carieră încercarea de a-i învăța pe alții. Da, știu, există o vorbă - englezească, în original - care spune că „predă acela care nu poate face ceea ce spune” - dar în domeniul acesta dictonul în cauză e foarte rar aplicabil în realitate. Marea majoritate a celor care pregătesc viitorii traducători-interpreți sunt, la rândul lor, practicieni specialiști în domeniu.

Zilele trecute m-am gândit la cât de mult contează starea de spirit a cuiva, mai ales în momentele publice, acelea care implică o formă de comunicare oficială sau neoficială. Nu avea legătură cu profesia mea, ci mai degrabă cu prezența mea în spații de cultură, atât de dragi mie. De exemplu, oricât de mult mi-aș fi dorit să îl întâlnesc în culise, după concert, pe Zubin Mehta (și nu e singura personalitate muzicală pe care o admir și nici singurul exemplu, chiar și de curând, la Festivalul Enescu 2023) pentru o poză sau un autograf, nu am putut niciodată să transform gândul în realitate. Poate din discreție, din teama de ridicol sau dorința de a nu ajunge în culise într-un moment nepotrivit.

Pentru profesori, momentele publice sunt multe - în primul rând, cursurile cu studenții, dar și conferințele la care participă și, mai individualizat, momentele în care ies în față pentru a prezenta, în fața unui public, rezultatele cercetărilor proprii. Dar mai contează și situațiile neoficiale, unde regulile dispar și ceea ce predomină este felul în care fiecare încearcă să se impună, sau preferă discreția, din respect față de spațiul personal al celuilalt.

În ce privește conferințele sau simpozioanele, ele sunt momentele în care iese la iveală, cel mai evident, personalitatea fiecăruia - cu tot bagajul psihologic al emoțiilor inerente. Timiditatea poate fi un impediment; la fel și nesiguranța în privința felului în care urmează să fie primite informațiile incluse în prezentare.

Sau calitatea limbii în care sunt emise.

Astăzi, majoritatea conferințelor naționale propun secțiuni în care prezentărilor în limba română li se alătură limba engleză, franceză, germană sau spaniolă. Mulți dintre vorbitori preferă (mai ales) limba engleză, poate și din dorința ca informațiile incluse într-un articol științific să aibă ecou și dincolo de granițele țării.

Pentru filologi, în bună măsură, aceasta nu este o problemă. Pentru specialiștii din alte domenii, însă, poate fi un obstacol - și atunci apelează la apropiați sau la specialiști. Cel mai grav este cazul în care încearcă să se descurce singuri. Mi s-a întâmplat să fiu rugată să „verific” traduceri pe teme tehnice redate, deja, în engleză cu ajutorul unor motoare de traducere de tip Google Translate, cu ceva timp înainte de apariția faimosului ChatGPT. Autorii păreau siguri pe ei, încrezători (asta, apropo de starea de spirit...) și aproape că îți era jenă să-i lovești în amorul propriu, arătându-le incoerențele și lipsa de logică a traducerilor astfel masacrate.

Rolul profesorului - indiferent de gen - este să corecteze fără să abuzeze de poziția sa dominantă. Uneori e obosit, sau nervos, emotiv sau chiar plictisit. Dar, oricare ar fi starea sa de spirit dintr-un moment anume, nu trebuie să uite rolul său de modelator de caractere, sau de moderator în desfășurarea unui curs sau seminar. Oricât ni s-ar părea de minor acest subiect, starea noastră de spirit contează, în fiecare moment - și de ea depinde, adesea, modul în care suntem percepuți de cei din jur.