Amintiri... despre NATO

De mai bine de un an încoace, se vorbește mult despre NATO în acest context tragic al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Mor oameni nevinovați, la doi pași de noi, iar cetățeanul obișnuit nu poate face nimic ca să oprească acest masacru. Deocamdată.

Dar povestea mea despre NATO nu are legătură cu războiul de acum, ci mă poartă înapoi peste ani, tot în spațiul traducerilor.

În 2007, în perioada de pregăture a Summitului NATO de la București, a avut loc, la Palatul Parlamentului, o conferință care punea în discuție tematica acestei organizații, în plan politic și tehnologic, din perspectivă europeană. Eu am fost unul dintre cei care au asigurat interpretarea la această conferință. A fost prima luare de contact cu probleme legate de securitatea europeană, de tehnologiile și instrumentele - politice și militare - care o pot asigura.

A fost una dintre ultimele mele contribuții în interpretare. Să faci, în paralel, interpretare și traducere este teribil de obositor, chiar dacă satisfacțiile personale (și materiale) sunt duble. Am simțit că este momentul să mă decid - și m-am decis să rămân traducător și nu interpret. Îmi amintesc cu oarecare melancolie, totuși, de cabinele vechi, cu butoane, în care stăteam câte doi și schimbam „tura” la fiecare douăzeci de minute. Ce vremuri...

Pasiunea mea pentru informațiile de politică internațională durează de multă vreme - poate tocmai de aceea mi s-a părut minunat că am fost implicată în astfel de activități. Urmăresc mereu surse internaționale de informare din domeniu, site-urile câtorva posturi de știri din toată lumea (BBC, CNN între ele) și chiar îndrăznesc, ca pentru mine, să fac analiza evenimentelor în curs de desfășurare.

Așa că, în 2011, nu s-a mirat nimeni dintre apropiații mei când m-am înscris pentru examen la un program Master abia înființat cu un an înainte la SNSPA. Programul se numea Security&Diplomacy (în limba engleză) și era conceput în strânsă colaborare cu instituțiile NATO. Am citit bibiografia o vară întreagă și am scris un eseu care, chiar dacă amintea de filologul din mine, ridica probleme și căuta răspunsuri. Se pare că a plăcut și comisiei, căci am intrat a patra din vreo 200 de candidați. Nu doaor atât, ci am primit și bursă de merit!

Cei doi ani petrecuți acolo au fost extraordinari; am avut profesori de marcă, sesiuni de întrebări și răspunsuri cu personalități de la NATO (nu am ratat niciuna, am pus întrebări de fiecare dată!) și mi-am făcut mulți prieteni între colegi, chiar dacă eu aveam aproape dublul vârstei majorității dintre ei. La final, am ales să scriu despre rolul NATO dintr-o perspectivă culturală, incluzând păreri personale despre ceea ce atunci însemna viitorul posibil al acestei organizații.

De altfel, mi-am publicat ulterior disertația - la fel și unele dintre lucrările prezentate la câteva dintre cursuri. Pentru că asta e normal pentru un profesor.

Interesant este că, pe parcursul celor doi ani, am vorbit în engleză mai mult decât oricând: dimineața sau la prânz la cursurile mele, după-masa sau seara la cursurile de Master. Au fost momente în care numărul cuvintelor românești rostite zilnic scădea dramatic - și chiar mi se întâmpla să îmi caut cuvintele, când trebuia să explic ceva (în română) studenților. Le dădeam, automat, sinonime în engleză, în locul variantei românești....

Sunt mulți snobi, în România, care disprețuiesc SNSPA. Experiența mea personală nu îmi permite să fiu de acord cu ei - ba chiar dimpotrivă. Atmosfera de rigoare, cursurile excelente, profesorii remarcabili (cu mici excepții) - toate astea nu pot fi anulate de niște comentarii răutăcioase.

Iar azi, în contextul european dramatic în care trăim zi de zi, cunoștințele dobândite atunci mă ajută să înțeleg mai bine ceea ce se întâmplă. Și să sper că, așa cum s-a mai întâmplat, NATO va continua să păstreze echilibrul între factorul politic și cel militar și să găsească soluții acolo unde noi, cetățenii obișnuiți, vedem un impas.