Conferințe, conferințe...

Deși acesta este un blog cu comentarii legate de experiența de traducător, nu pot trece cu vederea relația necesară între traducători și conferințe - fie ele naționale sau internaționale.

Dacă, pentru un profesor, participarea la conferințe este obligatorie și necesară, ca bază pentru activitatea de cercetare, platformă pentru schimbul de idei, dar și ca spațiu de socializare profesională, pentru traducători aceste cerințe nu există. Cu alte cuvinte, depinde de fiecare dacă este interesat/interesată să afle ceva nou din domeniu, sau să se întâlnească, din timp în timp, cu alți traducători.

Este, în bună măsură, și o problemă de orgoliu. Da, fiecare crede despre sine că este cel mai bun - traducătorul fiind și el un creator, asemănător scriitorului, deci are cam aceleași metehne....

Participarea la conferințe este o plăcere ce trebuie cultivată - și, neapărat, trebuie să existe cineva care să te îndrume. În ce mă privește, profesorul Andrei Bantaș (cel care mi-a oferit șansa de a traduce, împreună cu el, nuvelele lui D.H. Lawrence, prilej cu care am intrat, oficial, pe „piața” traducerilor, în anii 1990) a fost cel care mi-a deschis drumul și către conferințe. Chiar în 1990, mi-a cedat locul lui la o conferință din Polonia, la Poznan, unde am descoperit cât de interesantă este atmosfera unei conferințe și ce important este să descoperi că există multă viață dincolo de (mașina de scris, atunci, sau calculator, peste vreo doi ani și mereu de atunci încoace).

Cum am mai spus, șansa mea majoră a fost - dincolo de faptul că am avut parte de oameni minunați care să-mi deschidă drumuri - că am îmbinat munca de profesor (în cea mai mare parte a carierei, specializat în studii de traductologie) cu aceea de traducător. Cu alte cuvinte, pasiunea mea a devenit și carieră profesională, astfel încât nu am prea avut momente de plictiseală sau oboseală.

La toate conferințele la care am participat, traducătorii (cei care nu au o altă profesie) au fost rari, iar această tendință se perpetuează, din generație în generație, dacă nu există și pentru cei tineri cineva care să le deschidă calea. Tinerii de astăzi sunt mult mai pragmatici (departe de romantismul generației mele, din anii 90!!!) și preferă satisfacția imediată - ofertă de lucru și succes material. Puțini sunt cei care ajung să traducă literatură sau non-fiction la edituri importante, astfel încât să le apară numele pe copertă. Majoritatea se implică în traducerea unor documente specializate, zonă în care există mult mai multe oferte și, deci, șanse mai rapide de câștig. Cunosc traducători tineri care nu găsesc timp nici pentru o întâlnire la o cafea, un film sau teatru, fiind copleșiți de date limită pentru contracte pe care nu au știut să le refuze.

Cumva, era de așteptat ca toate astea să se schimbe radical. Tehnologia digitală nu așteaptă să ne hotărâm cum ne descurcăm în viață și carieră.

Dar despre inteligența artificială și programe interactive de tipul ChatGPT - într-o altă postare. Un mic spoiler: pregătesc o prezentare pe acest subiect, pentru conferința PCTS13 de la Timișoara...