TRADUCEREA – ÎNTRE COMPETENȚĂ ȘI VALOARE

Am primit un răspuns interesant de la un coleg şi prieten, Adrian G. Săhlean - el însuşi traducător de marcă, stabilit în Statele Unite, acolo unde este recunoscut drept cel mai bun tălmăcitor contemporan al poeziei eminesciene. La noi, cu excepţia specialiştilor din domeniu şi a foştilor colegi şi prieteni este practic necunoscut, în ciuda cărţilor publicate, în țară și în străinătate. Nu este ceva nou; am constatat că, din păcate, există mulți autori de valoare a căror faimă internațională trece neobservată în spațiul cultural românesc – și nu cititorii sunt de vină pentru această stare de fapt. Cum răspunsul său deschide noi perspective de dezbatere îl voi comenta aici, pe larg.

O primă idee se referă la faptul că, la ora actuală, traducerea stă sub semnul eficienței dar, în acest fel, este în contrast cu însăși esența traducerii literare, care nu cere atât eficiență cât, mai ales, răbdare, inspirație și talent. Diversitatea documentelor care au nevoie de traducere determină o schimbare radicală de perspectivă: autorul textului nu mai stă în centrul atenției, el fiind înlocuit de “clientul nostru, stăpânul nostru” – cel care, competent sau nu, decide adeseori prețul final pentru munca traducătorului.

În cazul traducerilor literare însă – mai adaugă Adrian - cititorul nu este "clientul" traducatorului, ci consumatorul unui produs comandat de editură. Clientul/editura “joacă tot mai mult rolul unui băcan care aduce în magazin brânza cerută de client. Ce se vinde pe piaţă este determinat de cerere şi ofertă”; ca urmare, librăriile vând atât traduceri bune cât şi din cele ce denotă o slabă cunoaștere a limbii române sau, mai rău, o indiferență totală față de regulile acesteia.

Un alt subiect interesant ne propune o abordare a traducerii din perspectiva diferitelor genuri literare. Există, așadar, literatură şi... literatură. De pildă, o nuvela poliţistă, o biografie sau o carte de memorii sunt citite mai degrabă ca INFORMAŢIE - deci cu atenţie secundară faţă de stil din partea 'consumatorului'. Un exemplu caricatural, dar ilustrativ, propus de Adrian se referă la traducerea Google în care traducerea instantanee este UTILA ca informaţie şi înţelegi ce se spune esenţial în orice text, chiar dacă logica lipsește cu desăvârșire. Cu alte cuvinte, o traducere pe deplin lămuritoare, precum un raspuns negramatical într-un aprozar: "Aveţi cartofi?" "Este!" Pe de altă parte, traducerea de poezie - care într-o tălmăcire neinspirată poate fi chiar hilară - este în general neglijată de edituri în toata lumea. În America, țară cu situația căreia Adrian este bine familiarizat, din proprie experiență, poezia are o piaţă de numai 3%, iar poezia în traducere (atenţie: din toate limbile lumii în engleza) este de 3% din 3%, adica 0.0009... Categoric, procentajul traducerilor de poezie din română în engleză este, cu siguranță, de câteva zeci de ori mai mic... O asemenea situație nu poate decât să descurajeze orice poet-traducator literar care s-ar gândi la recompensa materială. Toate acestea, în țara cea mai dezvoltată din punct de vedere economic, în timp ce în multe ţări europene traducatorul de poezie este considerat co-autor, şi trecut chiar pe copertă. Comentariul său se încheie cu câteva gânduri legate de traducerea documentelor de orice tip, controlată, la rândul său, tot de piață, din perspectiva atât de acută a “specializării” traducătorului.

Birourile de traduceri fac bani buni cu traducerea certificatelor de căsătorie şi deces, când de fapt folosesc un formular în care se schimbă doar datele personale ale petentului. Din nou un exemplu personal – Adrian fiind solicitat, cu patru ani în urmă, în weekend, să traducă un document urgent pentru transportarea unui sicriu din SUA către România. După o căutare pe internet a formularelor şi a formulărilor specifice pentru astfel de cazuri, el a mai pierdut încă vreo două-trei ore pentru documentele de transport şi pentru scrisoarea protocolară. A doua zi dimineaţă solicitantul a venit după traducere, lăsându-i un cec de $400! Certificatele de naștere sau diplomele de studii sunt răsplătite în mod similar, în funcție de gradul lor de urgență. Salvând fiecare dintre aceste formate drept model, traducătorul nu trebuie decât să schimbe datele personale ale solicitanților, înainte de a tipări actul respectiv. Multe notariate sau firme de traduceri acționează la fel, cu câștiguri semnificative. Dar, chiar și atunci când este nevoit, din rațiuni financiare, să recurgă la astfel de colaborări, adevăratul traducător se va gândi întotdeauna, în primul rând, la marea literatură...

Eficienţa – un comandament al zilelor noastre

Într-adevăr, lumea de azi stă sub semnul eficienţei şi acesta este şi unul dintre motivele care au restrâns dramatic accesul traducătorilor-idealişti la „marile proiecte.” Lumea se grăbeşte sub pretextul competiţiei nemiloase şi ideea standardizării factorilor ce ţin, în esenţă, de intelect vine tocmai de aici. În numele eficienţei se presupune astăzi că gândirea umană, standardizată conform unor norme stricte şi „dresată” prin programe universitare poate răspunde oricăror stimuli ce se manifestă la un moment dat, în forma „comenzilor” şi a „proiectelor” standardizate şi ele.

Şi totuşi...

Acest standard al eficienţei atotcuprinzătoare nu poate decât să afecteze calitatea unui proiect, în cazul traducerilor, căci găsirea formulelor perfecte de redare a informaţiei cere timp, comparaţie, gândire şi imaginaţie. Toate acestea sunt valabile şi în cazul unui text de specialitate – dar mai ales în cazul unui text literar.

Adrian a observat, pe bună dreptate, că interesul pentru traducerea literară a scăzut dramatic – şi nu numai la noi căci, iată! America este deschizătoare de drum în acest proces trist. Cititorii marii literaturi aparţin în mare parte vârstei a treia, iar cei care vin din urmă preferă, astăzi, literatura „uşoară”, cea care nu le dă prea multe bătăi de cap, nu le solicită o gândire filosofică mai complexă şi nu le fură din timpul dedicat „eficienţei” în tot ceea ce fac. Au mare succes aşa-numitele „chick-books” (scuzaţi termenul – „literatură pentru gâsculiţe” – căci unul pentru băieţi încă nu s-a inventat!) marcând interesul tinerei generaţii pentru modă, relaţii, îmbrobodirea şefului, tratamente alternative, întâmplări vesele şi... aaaahhh!!!... pentru eficienţă...

Poezia a căzut demult pe un loc ruşinos – fie că e vorba de original, fie de traducere... „NU SE VINDE!” spun editorii, refuzând cu graţie sponsorizarea volumelor de poezie, traduse sau nu. Piaţa dictează şi piaţa este nemiloasă, căci e vorba de bani şi nimănui nu-i mai convine să cheltuiască fără să îşi recupereze eventualele pierderi. Eficienţă, desigur!

Programele specializărilor de traducere din universităţi continuă să acorde un loc – deşi mult mai puţin semnificativ, în comparaţie cu ceea ce se întâmpla acum 3 sau 4 decenii – traducerii literare, incluzând aici şi poezia şi textul dramatic. Însă învăţăcelul de azi ştie că nu va putea continua în această direcţie dacă vrea să aibă mereu buzunarul plin. Foarte probabil, el se va reorienta rapid spre ceea ce este eficient şi pentru el, lăsând satisfacţia personală pe locul al doilea.

Util nu înseamnă neapărat corect

Google Translator este un bun exemplu de traducere al cărei rol este să dea o imagine generală a informaţiei, ignorând aproape în totalitate corectitudinea gramaticală şi, adesea, chiar logica. Într-o vreme circulau, pe internet, mici texte în diferite limbi, în care literele din interiorul cuvintelor erau amestecate, ca într-un fel de anagramă; concluzia simplistă era că mintea umană are capacitatea de a înţelege sensul în ciuda scrierii incorecte, dacă prima şi ultima literă sunt puse acolo unde trebuie.

Cam pe acelaşi sistem funcţionează şi Google. Prezenţa unor elemente cheie ajută la descifrarea întregului, chiar dacă părţile sunt redate aberant. Şi aici funcţionează tot un fel de standardizare – dar aceasta este îndreptată împotriva relaţiei fireşti a minţii umane cu informaţia pură. Iar Google Translator va continua să fie folosit de mii sau zeci de mii de oameni, care se mulţumesc cu eficienţa şi utilitatea imediată, în defavoarea corectitudinii.

La capitolul „utilitate” intră, desigur pe un alt plan, diferenţa de valoare în evaluarea serviciilor de traducere. Aşa cum explica şi Adrian, un simplu formular poate aduce, rapid şi sigur, un venit cu mult mai mare (şi rapid) decât efortul de a traduce un text complex. El însuşi povestea, cu o altă ocazie, că a reuşit să ajungă la forma finală a „Luceafărului” în limba engleză după 4 (PATRU!!!) ani de încercări...

Dar aş vrea să-l liniştesc, oarecum. Decizia recentă a Comisiei Europene, de a impune folosirea unor formate standard, unice pentru toate ţările membre, în toate limbile oficiale ale acestora, pentru toate actele notariale a dat frisoane multor colaboratori notariali, plătiţi „la bucată” chiar dacă singurul lucru care diferă pe documente este numele solicitantului. Era o sursă de venit eficientă, chiar dacă oarecum imorală. În acest caz, standardizarea ar putea avea un efect de corectare în spiritul eticii...

O concluzie

Tema de faţă nu poate avea un sfârşit imediat. Categoric, traducerile vor continua să fie necesare şi, poate, într-o bună zi, omenirea se va reîntoarce la literatura de valoare fără să o mai taxeze prin prisma „eficienţei”. Mintea umană, imaginaţia şi creativitatea nu pot fi standardizate şi poate că şi conceptul de „eficienţă” va prelua ceva din aceste valori. E greu de spus. Deocamdată, putem să ne bucurăm că mai există traducători care nu se lasă ispitiţi de morbul eficienţei şi rămân dedicaţi marilor creaţii ale minţii umane.