CERCETARE ŞI COMUNICARE

O parte importantă a activităţii de traducător este ocupată de munca de cercetare. Cu câteva decenii în urmă, un vocabular dezvoltat – atât în limba română cât şi în limba din care se realiza traducerea - şi talentul literar, capacitatea traducătorului de a se juca, armonios, cu cuvintele, de a le alege pe cele mai potrivite erau tot atâtea calităţi ce defineau „traducătorul ideal”. Pregătirea teoretică în domeniu era doar o alternativă, nu o componentă obligatorie în formarea tânărului practician. Mulţi dintre colegii mei de generaţie, între care şi traducători consacraţi, remarcabili vor fi îndată de acord cu această opinie. Există chiar păreri conform cărora teoria împiedică desfăşurarea adevăratului talent în descifrarea textului-sursă – mai ales în cazul traducerii literare.

Asta îmi aminteşte de un interviu cu Sergiu Celibidache, în care marele dirijor spunea – citez din memorie: „muzica vine din interiorul tău; nu ai nevoie să o cauţi în afară...” Da, talentul este giuvaerul preţios ce se ascunde în interiorul nostru; totuşi, el trebuie şlefuit pentru a scoate la lumină o capodoperă. Astăzi, talentul înnăscut al traducătorului nu mai este suficient; specializarea şi diversificarea activităţilor ce compun munca de zi cu zi a traducătorului se bazează şi pe o pregătire teoretică adecvată, pe înţelegerea deprinsă şi coordonată a unui cadru conceptual din ce în ce mai complex, în care tehnica de vârf ocupă un rol foarte important.

Aşadar, în domeniul traducerii, cercetarea este un factor fundamental pentru actualizarea informaţiilor, pentru înţelegerea noilor cerinţe şi, la urma urmelor, pentru menţinerea şi dezvoltarea propriului talent. O simplă căutare în marile biblioteci, sau chiar pe internet, dovedeşte că, în ultimele două decenii, despre traducere se scrie tot mai mult; domeniul nostru a devenit, treptat, un spaţiu al cunoaşterii interdisciplinare iar numărul teoreticienilor a căror părere contează a crescut spectaculos. Nu cu multă vreme în urmă, teoreticienii din domeniu – Neubert şi Shreve, Jakobson, Catford, Katharina Reiss, Vermeer, Coşeriu, alături de mulţi alţii - aveau la bază studii de lingvistică pură şi percepeau cadrul teoretic strict din această perspectivă. Astăzi, teoreticianul traductolog trebuie să fie mai întâi un practician al traducerii şi, în cazurile ideale, să fie şi profesor.

Cercetarea înseamnă şi pasiune pentru meseria aleasă, deoarece ea ocupă o bună parte a timpului „liber”; cărţile şi articolele de specialitate sunt acum numeroase şi vin de pe toate meridianele globului, fie în original, fie (mult mai rar) în traducere. Editurile româneşti nu s-au decis, deocamdată, să concureze pe această piaţă în creştere constantă, între altele şi pentru că traducătorii care doresc să se perfecţioneze pot citi bibliografia respectivă în original – fără „traducător”.

Nici rolul cercetării nu este prea clar pentru unii; eistă opinii confirm cărora ideile de bază sunt aceleaşi, doar terminologia diferă – şi asta, în mare parte din cauză că fiecare cercetător care îşi publică lucrările are orgoliul de a veni cu ceva nou, într-un domeniu în care totul pare să fie deja cunoscut şi clar. Lucrurile nu stau nici pe departe astfel; chiar dacă se pun în discuţie concepte, metode sau strategii cunoscute, abordările sunt diverse, pornind de la cea pur lingvistică până la viziunea psiholingvistică, socioculturală, etică, postmodernă sau comunicaţională.

Cercetarea nu este un demers egoist; ea are valoare doar atunci când proiectul este pus în discuţie, când acesta stă la baza unor dezbateri sau schimburi de idei. Ea are, aşadar, un rol comunicativ evident şi chiar se desăvârşeşte în spaţiul comunicării.

Caracterul plurilingvistic şi multicultural al Uniunii Europene a făcut ca, în ultimele două decenii, importanţa acordată în statele membre activităţilor de traducere şi conceptelor teoretice care le coordonează să crească simţitor. Cunoaşterea teoretică stă la baza competenţelor necesare pentru a realiza transferul de informaţie purtătoare de mesaj, dintr-o limbă în alta. Nevoia de comunicare este susţinută prin organizarea de forumuri şi conferinţe pentru specialişti, atât la Bruxelles (sub auspiciile Comisiei Europene şi ale Direcţiei Generale pentru Traduceri) cât şi în toate ţările europene.

Ca experienţă personală, îmi amintesc că, în anii 90 ai secolului trecut, conferinţele internaţionale ce abordau teme legate de traducere (şi axate doar pe traducere literară) puteau fi numărate, în cursul unui an, pe degetele de la o singură mână. Acum, alegerea este mult mai dificilă, căci tematicile propuse sunt interesante şi foarte diverse. Accentul nu mai cade acum pe „metodologia” traducerii ci se pun în discuţie, cu precădere, relaţia actuală dintre traducători, firmele ce oferă servicii de traducere şi industriile în căutare de specialişti în domeniile lor, dar şi conceptele moderne născute din relaţia traducerii cu tehnica şi care continuă să dea naştere unor domenii noi de activitate, în care traducătorul însuşi trebuie să demonstreze noi competenţe şi să utilizeze noi strategii.

Aşadar, între cercetare şi comunicare există o legătură strânsă şi ambele contribuie în mod egal la performanţă. Cercetarea solicită capacităţile de analiză şi sinteză ale fiinţei umane; comunicarea le pune în valoare în spaţiul social şi profesional.