TRADUCEREA, DIN PERSPECTIVA PROFESORULUI

Nu, în acest articol nu va fi vorba despre folosirea traducerii de text ca exerciţiu pentru învăţarea limbii şi îmbogăţirea vocabularului, în cadrul seminarelor de curs practic. Îmi amintesc de acele ore din timpul facultăţii; era o activitate plăcută, din punctul meu de vedere, doar pentru că mi-a plăcut întotdeauna să mă joc cu cuvintele, să le descopăr sensurile ascunse... cât despre utilitatea lor în procesul de învăţare, aş avea destule argumente pro, dar şi contra... Eficienţa lor depindea, cred eu, de alegerea făcută de profesor (alegere subiectivă, desigur!) şi de modul în care acesta lega elementele din text de anumite structuri gramaticale sau lexicale.

Când este însă vorba de limbă, nimic nu este static; limba este un organism viu, în continuă schimbare, iar expresii interesante descoperite la un moment dat (şi pe care ni le treceam, cuminţi, în caiete) puteau să dispară definitiv dacă erau doar rodul inspiraţiei unui autor. În timp am descoperit că nicio altă limbă din lume nu are capacitatea de a „inventa” cuvinte sau expresii noi mai mult decât limba engleză, dar menţinerea acestora în corpus-ul „standard” depinde, între altele, de numărul celor care preiau aceste expresii şi le propagă mai departe. Altfel, totul rămâne un simplu exerciţiu de stilistică.

Propunerea de astăzi porneşte din experienţa profesorului de teoria traducerii şi se referă la variantele în care teoria poate fi astfel predată încât să devină interesantă pentru viitorii traducători.

Facultăţile ce au o programă specifică pentru pregătirea traducătorilor pornesc, în general, de la ideea că este necesară o bază teoretică pentru a înţelege mai bine modul în care se realizează transferul de informaţie între o limbă sau alta. Spre deosebire de alte ştiinţe, exacte sau umaniste, în care ipoteza de lucru (aşadar – teoria) este cea care, prin experiment, poate fi demonstrată în practică, teoria traducerii este un rezultat al practicilor aplicate, de-a lungul timpului, de lingvişti şi traducători. Aşadar nu practica este un rezultat al teoriei, ci invers. Aceia dintre lingviştii sau traducătorii secolelor trecute care au avut capacitatea sau dorinţa de a împărtăşi celorlalţi din experienţa lor au pus bazele unui schelet teoretic ce s-a dezvoltat în timp, treptat, atât din punct de vedere al cadrului conceptual cât şi din acela al terminologiei.

Puţini sunt cei care ştiu că marii traducători ai Bibliei fac parte dintre aceştia, sau că mari poeţi ca John Dryden şi Goethe s-au ocupat de modul în care textul literar sursă trebuie „interpretat” pentru a-l reda, într-o formă corectă, în limba ţintă. La fel de puţini sunt cei care ştiu că variantele traduse ale marilor poeme epice (de la Chanson de Roland la El Cid) au avut drept efect îmbogăţirea limbilor în care s-a făcut traducerea (inclusiv a limbii engleze) prin transferul sau adaptarea unor termeni. Puţini sunt cei care cunosc faptul că un mare erudit francez al secolului al XVI-lea, Etienne Dolet, a fost condamnat la moarte în 1546 deoarece, printr-o traducere „incorectă” a dialogurilor lui Platon, a pus la îndoială ideea accesului la nemurire al fiinţei umane. Sau că, la traducerea textului biblic în limba engleză, în varianta numită „a regetui Iacob”, au contribuit un număr de 54 de specialişti din deferite domenii, între care un arhitect, mai mulţi specialişti în limbile clasice, inventatorul riglei, un astronom şi chiar şi profesorul de matematică al reginei Elisabeta I. Fiecare dintre aceştia a adus cu sine o gamă de cunoştinţe teoretice, care mai apoi au contribuit, în ansamblu, la standardizarea limbii engleze moderne şi la crearea în practică a unei opere de valoare – o traducere a Bibliei folosită şi astăzi, cu foarte puţine modificări, de vorbitorii de limbă engleză.

Pentru traducătorul în formare din zilele noastre, însă, povestea frumoasă a istoriei unui domeniu contează foarte puţin. Studentul de azi este nerăbdător şi foarte puţin curios. El este extrem de pragmatic, doreşte rezultate imediate şi nu este dispus să „tocească” prea mult pentru asta – ca o expresie la nivel micro a unei stări de fapt a întregii societăţi umane actuale. Pentru el contează mult mai puţin că echivalentul unui termen din textul sursă poate să redea doar forma, stratul de suprafaţă al acestuia, sau să se îndrepte spre substanţa, esenţa sa – şi că termenii teoretici ai acestui proces poartă numele de „echivalenţă formală” şi „echivalenţă funcţională”; entuziasmul lor scade şi mai mult atunci când află că teoreticienii contemporani propun chiar mai multe definiţii ale aceleiaşi echivalenţe, fie ea privită ca parţială, totală ori „dinamică”... Stilistica are pentru el importanţa ei, dar cu greu face legătura între termenii învăţaţi, odinioară, prin liceu, pentru a face faţă unui examen nesuferit de bacalaureat şi procedeele de traducere cu nume şi definiţie, oferite ca exemple la seminar sau curs...

Şi atunci ce este de făcut?

O soluţie unanim valabilă este foarte greu de găsit. În funcţie de temperament, unii vor continua să se bazeze pe instinctele proprii iar alţii vor încerca să facă alegerea potrivită pe baza unor informaţii teoretice. Experienţa acumulată în timp este cea care contează şi care, până la urmă, modelează stilul de lucru al unui traducător. În ce mă priveşte, dincolo de cunoştinţele acumulate în anii de facultate, am descoperit multe răspunsuri la întrebări cheie doar atunci când am revenit la teorie din perspectiva profesorului şi nu din cea a studentului.

Până la urmă, orice învăţare poate lua forma unui joc – unul în esenţă foarte serios – cu provocări, penalizări şi premii simbolice. Este o încercare de a „repara” câte ceva din erorile rezultate din aplicarea excesivă (şi exclusivă) a metodelor comunicaţionale din anii 80 – 90. Poate că şi societatea noastră, în general, ar putea învăţa câte ceva din faptul că viaţa are destule momente dificile pe care le putem transforma în bucurie, tocmai prin joc; o deprindere pe care, în ultimii ani, părem să o fi uitat.

Studentul român este inteligent şi deschis la nou, cu condiţia ca aceia care se adaptează să fim şi noi, profesorii. Este unul dintre lucrurile pe care le-am descoperit atunci când am decis să îmi creez propriile cursuri, învăţând de la alţii dar făcând apel la propria mea experienţă de traducător – anterioară celei de profesor.

Jocul cu cuvintele şi cu sensurile acestora poate deveni pasionant, dacă avem răbdarea de a descoperi ce se ascunde în spatele lor, în profunzime. Teoria ne ajută dar nu trebuie să ne deformeze. Ea este un sprijin autentic pe drumul care duce la buna înţelegere a unui text. În bagajul traducătorului trebuie să stea, în primul rând, o vastă cultură, din care să scoată, la timpul potrivit – asemenea magicianului din pălărie – soluţia optimă pentru fiecare caz.

#teorie #alegeresubiectivă #echivalenţă #comunicare