TRADUCERI ŞI TRADUCĂTORI

Încep acum o serie de comentarii, din dorinţa de a împărtăşi, celor care doresc să îmbrăţişeze profesia de traducător, dar şi publicului larg, din experienţa şi trăirile proprii pe parcursul încercării dificile dar pasionante de a descoperi sensul cuvintelor, pentru ca mai apoi acestea să ajungă, într-o formă nouă şi totuşi aceeaşi, la alţi cititori, din culturi diferite. Deşi, în ultimii ani, pare să se acorde ceva mai multă atenţie publică problematicii traducerii şi celor care se dedică acestei activităţi, încă este prea puţin; traducătorul este adesea perceput ca „un rău necesar” iar soarta sa depinde, prea adesea, de norme rigide şi discriminatorii - când este vorba de traducătorii specializaţi - sau de selecţia aleatorie şi interesul marginal al multor edituri faţă de textul sursă, în cazul traducerilor literare.

Se spune adesea despre traducător că este un „mediator cultural” – un om care are capacitatea de a înţelege diferenţele şi de a le găsi un numitor comun, spre binele celorlalţi. Dar această profesie înseamnă cu mult mai mult – ea aduce la un loc pasiunea, curiozitatea, dorinţa de a învinge propriile limite de înţelegere şi de a transforma demersul egoist al acumulării intelectuale într-un perfect altruism cultural.

În lumea modernă, traducătorul are un nume pe care încearcă să-l apere prin performanţă continuă. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Chiar dacă traducătorul a fost mereu un pion important în relaţiile dintre oameni, încă din vremea vechilor imperii, numele său a rămas adesea în umbră, căci mai important era rezultatul muncii sale; nu de puţine ori testul final era rezultatul eforturilor mai multor generaţii succesive. Astăzi, însă, orice carte poartă pe copertă, alături de numele autorului, şi pe cel al traducătorului operei respective, în semn de recunoaştere a valorii muncii sale. O valoare adesea simbolica, dar care se înscrie ca o garanţie suplimentară de încredere în deplina înţelegere a cuvântului scris în limbi care, altfel, ne-ar rămâne interzise.

Există diferenţe importante între modurile de abordare a traducerii de către culturile de mai mare sau mai mică amploare: o cultură aparţinând unei limbi cunoscute pe spaţii geografice largi (aşa cum, în ultimele secole, s-au remarcat franceza sau engleza) priveşte această expansiune culturală drept un alt mijloc de a-şi confirma valoarea, în timp ce operele scrise în limbi mai puţin cunoscute trebuie să găsească modalitatea cea mai potrivita de a se face cunoscute, de a convinge restul lumii de valoarea lor.

Evident, a împărtăşi celorlalţi din experienţa proprie este cu totul altceva decât a preda elementele fundamentale ale teoriei şi practicii traducerii. Sunt două abordări diferite, pentru un public diferit. Cu un mic efort de cercetare vom constata că marii teoreticieni ai zilelor noastre din domeniu sunt, în acelaşi timp, traducători dar şi profesori. Această împletire a trei „profesii” într-una singură este unică în felul ei, dar demonstrează o legătură subtilă, complexă între teorie, practică şi dedicare pe care adesea traducătorul o neagă, preferând să creadă că doar talentul şi instinctul său creativ sunt suficiente pentru textul perfect.

#text #traducere #traducător #mediereculturală